24.03.2017

Apel în cadrul programului de burse Klaus Toepfer

Viitorii lideri în domeniul protecţiei naturii sunt invitaţi să aplice în cadrul programului de burse Klaus Toepfer. Programul combină învățarea practicilor şi politicilor internaționale de conservare cu instruiri în domeniul managementului, dezvoltării rețelelor și proiectelor de transfer. Pentru o perioadă de 1,5 ani, Academia Internațională pentru Conservarea Naturii de pe insula Vilm va organiza patru module de instruire în limba engleză. Documentele de aplicare, precum şi altă informaţie relevantă despre program pot fi găsite aici.

Cine poate aplica? Programul de burse Klaus Toepfer vizează profesioniștii din domeniul conservării care se află la începutul carierei lor în sectorul resurselor naturale, au cel puțin trei ani de experiență profesională, vorbesc engleza fluent și, de preferință, au vârsta de până la 35 de ani. 

Data limită de aplicare este 30 mai 2017.