
05.09.2022
GEF SGP anunță Concurs de Propuneri de Proiecte pe domenii tematice
Programul de Granturi Mici (SGP) al Facilităţii Globale de Mediu (GEF), implementat de PNUD Moldova, invită ONG-urile şi OSC-urile să prezinte propuneri de proiecte în domeniile de interes ale programului:
- Conservarea peisajului terestru la nivel de comunitate;
- Co-beneficiile de acces la sistemul energetic cu emisii reduse de carbon;
- Management al substanțelor chimice și gestionarea deșeurilor;
- Catalizarea soluțiilor urbane durabile;
- Adaptarea bazată pe comunitate.
GEF SGP oferă granturi în valoare de până la 50 000 dolari SUA organizațiilor non-guvernamentale și organizațiilor din comunitate (ONG/CBO) din țările în curs de dezvoltare pentru a le permite să facă față provocărilor globale de mediu, în timp ce abordează necesitățile de dezvoltare durabilă.
Moto-ul SGP este „acțiunea comunității cu impact global!”.
Pentru a se demonstra susţinerea proiectului pe plan local şi durabilitatea rezultatelor, proiectul trebuie să asigure o cofinanţare, la un nivel de cel puţin 50% din costurile totale ale proiectului. Cofinanţarea se poate face în numerar şi în natură. Din totalul cofinanţării, se recomandă ca cca 50% să fie în numerar şi cca 50% în natură.
GEF SGP activează în 125 de țări. SGP Moldova a început finanțarea proiectelor în 2013. De atunci, acesta a înregistrat succese în ceea ce privește finanțarea și oferirea suportului tehnic pentru mai mult de 58 proiecte susținute prin granturi.
Procedura de aplicare:
Setul de documente va fi prezentat electronic la adresa denis.parea@undp.org, indicându-se în subiectul mesajului: „GEF SGP, Grant Tematic 2020, [denumirea ONG-ului aplicant]”.
Termenul limită de depunere a propunerilor de proiecte este 31 Octombrie 2020, 23:59 (GMT +2).
Pentru informație adițională cu privire la procesul de participare la concurs, Vă rugăm să-l contactați pe Denis Parea, Coordonator Național, Programul de Granturi Mici al GEF, prin e-mail: denis.parea@undp.org, sau la tel. (+373) 22 839-876, mob. 0 686 86 777.
Documente de suport